Doina Ruşti		Cămaşa în carouri	Lizoanca	Fantoma din moară	Zogru	Omuleţul roşu

Observator cultural,
 1-5 iunie, 2005

Despre simboluri, mesaje subliminale, Eliade şi romane

Manuela Dobre de vorbă cu Doina Ruşti

Manuela Dobre: Stimată Doamnă Doina Ruşti, cum vă simţiţi proaspăt premiată pentru romanul Omuleţul roşu?
Doina Ruşti: Premiul Ad Visum pentru proză m-a făcut să mă simt în legătură cu alţi oameni şi presupun că ştii cum e când ai confirmarea că ceilalţi se gândesc la tine: e tonic.
M.D.: Specializarea dumneavoastră în simbologie literară vă dă privilegiul de a urmări legăturile subtile ale lumii. Sub îndrumarea cărui simbol vă aflaţi acum?
D.R.: Ei, nu sunt chiar bântuită de simboluri. Dar nici nu pot să ignor că ne aflăm în preajma târgului de carte, ceea ce mă face să mă gândesc la sensul profund al scrierii tipărite. O carte este un recipient, un fel de potir magic în care sunt închise nu doar gândurile unui scriitor, ci  şi dorinţele celorlalţi, mai cu seamă ale celor care n-au citit încă acea carte. Într-o nuvelă a lui Eliade, un personaj aude numele unei cărţi pe care n-o citise şi se simte solidar cu personajul ei eroic. Coboară din tramvai pe trotuarul încins, într-o vară bucureşteană, şi simte lovitura soarelui întocmai ca personajul cărţii despre care auzise povestindu-se. Convertirea curiozităţii în dorinţă şi în fapt trăit se produce, evident, eliadesc, adică în imediateţea misterului capital.
M.D.: Dar lucrurile nu se întâmplă mereu ca în La ţigănci, nuvela lui Eliade!
D.R.: Nu? Aşa crezi? Nu există carte care să nu-şi lanseze mesajul. Din ce cauză crezi că vin oamenii la târgurile de carte? În primul rând, ca să se uite la cărţi, măcar să treacă pe lângă ele, să ştie că există, să se asigure că mai sunt încă pe piaţă, să le poată cataloga, să poată să spună despre fiecare volum că este bun, mediocru ori prost. Toate acestea le dau sentimentul de  stăpâni privilegiaţi ai unor secrete irepetabile. Ce altceva crezi că înseamnă răsfoirea unei cărţi?
M.D.: Pentru că a venit vorba despre răsfoire, ce aduce nou a III-a ediţie a Dicţionarului de simboluri din opera lui Eliade?
D.R.: În afară de faptul că am completat şi revizuit textul, ediţia de la TRITONIC este, în sfârşit, una academică: are aparatul critic bine pus în pagină, are index şi arată bine.
M.D.: Aceasta cred că este cea mai cunoscută carte a dumneavoastră. Din câte ştiu s-a şi tradus.
D.R.: Parţial. Scriitorul mexican José Antonio Hernández a tradus câteva articole în două numere ale revistei La Jornada Semanal.
M.D.: Ce simboluri a selectat?
D.R.: Memoria, datele simbolice, poarta.
M.D.: Pe coperta IV a volumului, am văzut că profesorul Marcel Tolcea, de la Timişoara, el însuşi autorul unei cărţi despre Eliade, spune ceva ce am remarcat şi eu: că o calitate distinctă a dicţionarului este că se adresează deopotrivă iniţiaţilor şi celor care află pentru prima oară de Eliade. Se spune că este greu să scrii simplu. Este adevărat?
D.R.: Scrisul înseamnă şi disciplină, dar este în primul rând traducerea unei viziuni individuale; gândurile mele cam aşa curg - şi spre cei care ştiu şi spre cei care vor să afle.
M.D.: E un stil care strecoară, subliminal, un mesaj de aderare generală. Aceasta ca să ajungem la altă carte a dumneavoastră, de asemenea, de succes: Mesajul subliminal în comunicarea actuală. Ce legătură există între problema subliminalităţii, simboluri, Eliade şi romanul despre care am vorbit la început?
D.R.:  Se află toate în sfera mea de interes. Mesajul subliminal... porneşte de la un curs universitar, pe care îl ţin la o facultate de jurnalism. Am adunat material pentru acest curs, pentru că voiam să mă informez despre posibilităţile manipulatorii pe această cale, pentru romanul meu, Omuleţul roşu. Acolo am imaginat o poveste despre o femeie a cărei viaţă se schimbă sub influenţa intruziunilor subliminale. Dar evident, nimic n-ar fi avut sens dacă personajul n-ar fi avut nişte repere simbolice. Nimeni nu poate trăi fără ele. Iar Eliade este un mistagog în privinţa aceasta. Vezi? Totul se leagă.
M.D.: Într-adevăr. Vă mulţumesc pentru interviu şi vă doresc multe alte cărţi la fel de interesante.

inapoi

Copyright © Doina Ruşti