Doina Ruşti		Patru bărbaţi plus Aurelius	Cămaşa în carouri	Lizoanca	Fantoma din moară	Zogru	Omuleţul roşu

Interviu cu Georgi Grozdev
 în Literaturni Balkani,
martie, Sofia, 2009

 

Georgi Grozdev: Care este lucrul cel mai interesant pe care dumneavoastră îl ştiţi despre Bulgaria şi despre Balcanii din experienţa personală până acum?

 

Doina Ruşti: În afară de Editura Balkani de Georgi Grozdev si de Vasilka Aleksova?

Cea mai uluitoare informaţie pentru mine se leagă de Ezerovo: inelul descoperit în mormântul trac, pe la 1912, nedescifrat încă, citit de mine în delimitările sintactice ale lingviştilor bulgari, si pe care eu l-am memorat ca pe-o incantaţie, pe care îmi place s-o recit uneori:

Rolistene as Nerenea

Ti-l te-a nesko Arazea

Domean ti-l e Zypta

Mie e Razelta.

 

GG: Romanul dumneavoastră Zogru, publicat în seria Cuvinte şi oameni a editurii Balkani, caută spiritul României?

 

DR: Zogru încearcă pe cât posibil să configureze o istorie subiectivă. A fost modul meu de a mă defini ca român. Dar, şi mai mult, am vrut să scriu o poveste despre un suflet curat care străbate o istorie zbuciumată.

 

GG: Vă simţiţi ca parte din elita spirituală a României şi a literaturii ei şi ce personalităţi formează această elită după dumneavoastră?

 

DR: Nu m-am gândit la ce loc ocup şi nici nu cred în elite. Există doar scriitori promovaţi sau nu. Este adevărat că am avut norocul să fiu bine prezentată, alături de alţi norocoşi. În sistemul meu de valori se regăsesc scriitori din amândouă categoriile. Îmi place în aceeaşi măsură proza lui Mircea Cărtărescu şi poezia unor tineri abia cunoscuţi precum Elena Vlădăreanu şi Radu Vancu. Pentru mine toţi trei fac parte din elita la care mă raportez.

GG: Ce datorie importantă faţă de cititori mai au oamenii elitei?

 

DR: Nu cred ca au vreo datorie. În haosul în care trăim, cititorul este un rege. El este o rara avis, deţine o putere uriaşă, căci un cititor rătăcit în lumea necititorilor poate la un moment dat să facă regulile.

         

GG: Cum supravieţuiesc şi supravieţuiesc oare uşor minorităţile spirituale instruite?

 

DR: Minoritatea aceasta este în plină metamorfoză, se adaptează condiţiilor. Unii dintre oamenii de cultură migrează spre noile meserii care cer fantezie şi educaţie artistică, aşa cum sunt cele de scenarişti, autori de proiecte, creatori de manifestări hibride, fixate între cultură şi social etc. În acest sfârşit al societăţilor tradiţionale, scriitorul trăieşte şi el în miezul transformărilor. Apoi să nu uităm că în jurul minorităţilor culturale se află întotdeauna grupuri însemnate de impostori care, oricât vi s-ar părea de paradoxal, îi ajută pe intelectualii veritabili să supravieţuiască.

         

GG: Ce credeţi despre Bulgaria şi România postcomuniste, aflate la periferia Europei? Ce vi se pare cel mai provincial în Bucureşti, ceva pe care dumneavoastră personal l-aţi observat?

 

DR: Noi suntem la marginea Europei pentru occidentali, însă suntem şi limanul cel visat pentru asiatici. La Bucureşti lumea se evaluează doar în funcţie de Occident şi asta mi se pare foarte provincial.

Pentru mine, Bulgaria este un loc râvnit, unde îmi petrec vacanţele, iar la Bucureşti de câţiva ani a devenit un trend să-ţi faci vacanţa la Varna. Anul trecut am ajuns foarte aproape de Ezerovo... Tot aşa stau lucrurile şi în cultură. Când ceva reuşeşte să iasă la suprafaţă, dacă este valoros, cu siguranţă are viaţă lungă.

GG: De ce după dumneavoastră atât de mulţi români fac călătorii în Bulgaria?

 

DR: Venim în Bulgaria pentru că este mai bine decât în România. Este un loc familiar, curat, cu multe locuri din care parcă te cheamă triburile trace, dar mai ales cu oameni extraordinar de prietenoşi. Limba nu este o barieră ca în alte locuri. De altfel, pe posturile de televiziune romaneşti am văzut luna aceasta nişte reclame bulgăreşti netraduse - ideea era ca telespectatorii să-şi dea seama că e vorba despre Bulgaria. În ceea ce mă priveşte, aş avea multe de spus: am copilărit într-un sat aproape de Dunăre, iar o parte dintre rudele bunicului meu patern locuiau în Bulgaria (erau aromâni, veniţi din Muntenegru).

 

GG: Ce vă dă forţă şi încredere în sine?

Faptul că fac ceea ce mă bucură cu adevărat.

         

GG: Nu vi se pare că criza financiară mondială este o criză a clarviziunii culturale pierdute şi, la început, chiar în ţările bogate?

 

DR: Îi putem spune şi aşa. Diluarea culturală continuă a făcut ca micile compromisuri şi improvizaţiile de tot felul să fie mai numeroase decât grija pentru direcţia generală a omenirii.

 

GG: Am luat interviuri de la mulţi scriitori balcanici, iar în seria noastră Biblioteka balkanika pentru prima dată în istoria noastră culturală am publicat 50 de cărţi, în ciuda prejudecăţilor. Ce lipseşte scriitorilori balcanici ca să fie primiţi la piaţa europeană a cărţii, cum sunt primiţi de exemplu cei anglosaxoni?

 

DR: Promovarea. Sistemul editorial occidental funcţionează cu ajutorul unei reţele de agenţi, traducători, consultanţi etc. În România exista un singur agent literar. În Bulgaria câţi sunt?

 

GG: Credeţi că opera este singurul mijloc, prin care se poate birui timpul şi spaţiul când s-a scurs deja termenul biologic al creatorului – scriitor, muzicant, pictor?

 

DR: Nu doar opera, ci si împrejurările. Aţi văzut bine că operele descoperite târziu au pierdut şansa. Splendidul roman al lui Ian Potocki (Manuscrisul găsit la Saragosa), deşi a stârnit admiraţie, nu s-a mai aşezat la locul pe care l-ar fi avut, dacă ar fi fost cunoscut în Secolul Luminilor. După cum operele care se bucură de publicitate, de susţinerea unor grupuri, unor prietenii, chiar dacă nu sunt foarte valoroase, se menţin totuşi în virtutea unei faime întreţinute. Un romancier român, pe care eu îl consider de valoare europeană, Nicolae Breban, spunea o dată că degeaba scrii un roman dacă nu ti-l promovezi. Scriitorul are obligaţia să-şi facă opera cunoscută. Îi dau dreptate, chiar dacă nu am energia pe care ar presupune-o un astfel de artist.

Prin urmare, dintre foarte multe creaţii valoroase, rezistă cele aşezate în vitrină de o mână neobosită, iar uneori mâna aceasta poate să fie şi a destinului, cum s-a întâmplat cu varianta aceasta bulgară a lui Zogru. Am trăit cu mare entuziasm această întâmplare, iar bucuria mea nu a venit doar din faptul că am fost tradusă într-o limbă străină, cât pentru că cineva pe care nu-l cunoşteam şi nu mă văzuse niciodată m-a ales tocmai pe mine din catalogul Editurii Polirom, dintre alţi scriitori poate mai buni decât mine. 

 

GG: Care este citatul dumneavoastră  preferat din proza personală şi de ce?

DR: Nu am un citat preferat.

Copyright © Doina Ruşti