Doina Ruşti		Cămaşa în carouri	Lizoanca	Fantoma din moară	Zogru	Omuleţul roşu

Scriitori canonici. Rezumate

Ce conţine cartea

Programa de bacalaureat, elaborată de MEC conţine 16 scriitori, socotiţi canonici. Aceştia sunt:
MIHAI EMINESCU, ION CREANGĂ, I. L. CARAGIALE, TITU MAIORESCU, IOAN SLAVICI, G. BACOVIA, LUCIAN BLAGA, TUDOR ARGHEZI, ION BARBU. MIHAIL SADOVEANU, LIVIU REBREANU, CAMIL PETRESCU, G. CĂLINESCU, E. LOVINESCU, MARIN PREDA, NICHITA STĂNESCU.
Din scrierile lor, candidatul examenului de bacalaureat este obligat să cunoască cel puţin o operă.
Cartea de faţă prezintă peste 200 de scrieri în rezumat, toate aparţinând scriitorilor canonici. Mai precis:

• când a trăit fiecare scriitor,
•  prin ce se defineşte opera sa,
• ce a scris şi în ce specie literară se încadrează fiecare operă,
• rezumatul operelor,
• ce s-a spus despre scrierile respective (referinţe critice)

---

Volumul cuprinde următoarele opere prezentate în rezumat (opere epice, dramatice) sau tematic (opere lirice):

TITU MAIORESCU: O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867, Direcţia nouă în poezia şi proza română,  Comediile d-lui I.L.Caragiale, Eminescu şi poeziile lui

MIHAI EMINESCU: Împărat şi proletar, Scrisoarea I, Scrisoarea II, Scrisoarea III, Scrisoarea IV, Scrisoarea V, Luceafărul, Sarmis, Gemenii, Memento mori (Panorama deşertăciunilor), Povestea magului călător în stele, Sărmanul Dionis, Avatarii faraonului Tla, Geniu pustiu.

ION CREANGĂ: Amintiri din copilărie, Povestea lui Harap-Alb, Moş Nichifor Coţcariul, Povestea unui om leneş, Popa Duhu

I. L. CARAGIALE: O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută, De-ale carnavalului, Năpasta, O făclie de Paşti, În vreme de război, Kir Ianulea, Pastramă trufanda, La conac, La hanul lui Mânjoală, Două loturi, Amici, Căldură mare.

IOAN SLAVICI: Popa Tanda, Moara cu noroc, Comoara, Mara, Simţământul naţional.

GEORGE BACOVIA: Plumb, Pastel, Decor, Amurg, Lacustră, Gri, Sonet, Amurg de toamnă, Tablou de iarnă, În grădină, Pălind, Amurg violet, Decembrie, Negru, Nevroză, Moină, Melancolie, Rar, Nervi de toamnă, Seară tristă, Note de toamnă, Amurg de iarnă, Amurg antic, Cuptor, Singur, Trudit, Amurg, Altfel, Panoramă, Nocturnă, Plumb de toamnă, Plouă, În parc, Plumb de iarnă.

MIHAIL SADOVEANU: Hanu-Ancuţei: Iapa lui vodă, Haralambie, Balaurul, Fântâna dintre plopi, Cealaltă Ancuţă, Judeţ al sărmanilor, Negustor lipscan, Istorisirea Zahariei fântânariu; Baltagul, Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-vodă, Fraţii Jderi , Creanga de aur, Nopţile de Sânziene, Fântâna tinereţii.

LIVIU REBREANU: Ion, Pădurea spânzuraţilor, Adam şi Eva, Ciuleandra, Răscoala, Gorila.

EUGEN LOVINESCU: Istoria civilizaţiei române moderne, Istoria literaturii române

CAMIL PETRESCU: Jocul ielelor, Suflete tari, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Patul lui Procust.

ION BARBU: [Joc secund], Dioptrie, Păunul, Riga Crypto şi lapona Enigel, Oul dogmatic, Ritmuri pentru nunţile necesare, Uvedenrode, Nastratin Hogea la Isarlâk, Domnişoara Hus, Isarlâk.

G. CĂLINESCU: Opera lui Mihai Eminescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Cartea nunţii, Enigma Otiliei, Bietul Ioanide, Scrinul negru.

LUCIAN BLAGA: Poemele luminii: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, Vreau să joc!, Gorunul, Linişte, Lumina raiului, Izvorul nopţii, Pax magna; Paşii profetului: Pan, La mănăstire, Daţi-mi un trup, voi munţilor, Moartea lui Pan; În marea trecere: Psalm, Sufletul satului, De mână cu mare orb, Epilog; Lauda somnului: Biografie, Paradis în destrămare, Peisaj transcendent, Drumul sfântului. Zamolxe, Meşterul Manole, Trilogia cunoaşterii: Eonul dogmatic, Cunoaşterea luciferică, Cenzura transcendentă; Trilogia culturii: Orizont şi stil, Spaţiul mioritic, Geneza metaforei şi sensul culturii; Trilogia valorilor: Ştiinţă şi creaţie, Gândire magică şi religie, Artă şi valoare.

TUDOR ARGHEZI: Cuvinte potrivite: Testament, Psalm [Aş putea vecia cu tovărăşie], Psalm [Sunt vinovat că am râvnit], Morgenstimmung, Psalm [Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş], Psalm [Nu-ţi cer un lucru prea cu neputinţă], Nehotărâre, Psalm [Te drămuiesc în zgomot şi-n tăcere], Psalm [Pentru că n-a putut să te-nţeleagă], Psalm [Pribeag în şes, în munte şi pe ape], Psalmul de taină, Psalm [Vecinul meu a strâns cu nendurare], Blesteme [Prin undele holdei şi câmp de cucută], Duhovnicească. Flori de mucegai: Flori de mucegai, Pui de găi, Cina, Streche, Galere, La popice, Ion Ion, Tinca, Lache, Fătălăul, Cântec mut, Generaţii, Sfântul, Rada.

MARIN PREDA: Moromeţii, Marele singuratic, Delirul, Cel mai iubit dintre pământeni.

NICHITA STĂNESCU: O viziune a sentimentelor: Vârsta de aur a dragostei, Leoaică tânără, iubirea, Emoţie de toamnă; 11 elegii: Elegia întâi, Elegia a doua, Getica, A patra elegie, A şasea elegie, A şaptea elegie, Elegia oului, a noua; Oul şi sfera: Îngerul cu o carte în mâini; Necuvintele: Poezia, Râsu' plânsu', Odă bucuriei; În dulcele stil clasic: În dulcele stil clasic; Operele imperfecte: Tocirea, Evocare, Podul nebun; Noduri şi semne: Semn  4, Nod 7, Nod 17, Nod 26, Nod 28, Nod 19, Semn 21, Nod 29.

---

Fragment din carte:

ION CREANGĂ
(10. 07. 1839 - 31. 12. 1889)

§ Ion Creangă este considerat cel mai de seamă povestitor român.
§ Capodopera sa este romanul intitulat Amintiri din copilărie.
§ Caracterul exemplar al scrierilor sale îl situează printre cei patru clasici ai literaturii noastre.

Opinii critice " Anton Pann ori Creangă, amândoi humorişti de tip rabelaisian, fac cu greu figură de erudiţi pentru cititorul comun. Asta vine din prejudecata că autorul trebuie să fi neapărat un umanist. Erudiţia însă nu are limite şi Anton Pann şi Creangă sunt şi ei nişte mari erudiţi, în materie de ştiinţă şi literatură rurală. Deşi citatele lor nu sunt scoase din cărţi, ci din tradiţia orală, printr-o nemaipomenită memorie, operele lor nu sunt mai puţin cărturăreşti, structura lor fiind aceeaşi ca a operei rabelaisiene: adică o jovialitate enormă, care înnegreşte orice fapt cu un roi de citate. Creangă e un umanist al ştiinţei săteşti, scoţând din erudiţia lui un râs gros, fără a fi totuşi un autor vesel prin materie." (G. Călinescu - Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Ed. Minerva,  p. 487) "Plăcerea stârnită de audiţia scrierilor lui Creangă e de rafinament erudit. Nici un om de gust nu citeşte această operă ca să ia cunoştinţă de întreaga înţelepciune populară aşa cum a fost ea cristalizată de veacuri în proverbe şi zicători. Dimpotrivă, în loc să fie educativ, efectul acestei întelepciuni este hilariant. Creangă foloseşte un procedeu tipic autorilor cărturăreşti ca Rabelais, Sterne şi Anatole France, şi anume, paralela continuă, dusă până la beţie, între actualitate şi experienţa acumulată. El e un autor livresc. Opera lui Rabelais decurge într-o ploaie de citate şi de cuvinte savante ori rare a căror intenţie este tocmai de a parodia înţelepciunea cărţilor din care sunt extrase. Erudiţia aceasta e încântătoare prin veselia care o întreţine. Adevărata taina a lui Rabelais este la joyeuseté. Anton Pann ori Creangă, amândoi humorişti de tip rabelaisian, fac cu greu figură de erudiţi pentru cititorul comun. Asta vine din prejudecata că autorul trebuie să fi neapărat un umanist. Erudiţia însă nu are limite şi Anton Pann şi Creangă sunt şi ei nişte mari erudiţi, în materie de ştiinţă şi literatură rurală. Deşi citatele lor nu sunt scoase din cărţi, ci din tradiţia orală, printr-o nemaipomenită memorie, operele lor nu sunt mai puţin cărturăreşti, structura lor fiind aceeaşi ca a operei rabelaisiene: adică o jovialitate enormă, care înnegreşte orice fapt cu un roi de citate. Creangă e un umanist al ştiinţei săteşti, scoţând din erudiţia lui un râs gros, fără a fi totuşi un autor vesel prin materie." (G. Călinescu - Istoria literaturii române de origini până în prezent, Ed. Minerva, 1984,  p. 487) "Basmul ţine de ciclul încercărilor grele, în care eroul trebuie să îndeplinească isprăvi extraordinare a căror realizare devine posibilă cu ajutorul unor însoţitori năzdrăvani sau al unor animale recunoscătoare." (Jean Boutiere - Viaţa şi opera lui Ion Creangă, Ed. Junimea, 1976, p. 154) ‹‹Primul şi cel mai vechi scenariu epic aparţine mitului, "istorie adevărată", sacră, relatare a unui eveniment săvârşit în timp primordial, fabulos, al începuturilor, de către fiinţe supranaturale.›› (Adrian Marino - Dicţionar de idei literare, Ed. Eminescu, 1973, I, p. 582) "Caracterul vorbit, în sens popular, al limbii lui Creangă se manifestă cu cea mai mare forţă în expresii ideomatice (sau izolări, cum le mai spune A. Philippide), grupări sintactice devenite fixe cu vremea şi având un înţeles figurat. Ele sunt, în fond, comparaţii sau metafore, adică imagini a căror expresivitate se datoreşte tocmai faptului că marea lor plasticitate serveşte, de fapt, la sugerarea unei semnificaţii oarecum abstracte. Aproape orice pasaj din opera lui Creangă, fie cât de redus ca întindere, conţine astfel de particularităţi stilistice. şi aceasta, pentru motivul că ele constituie o trăsătură foarte caracteristică a vorbirii populare. [..] Reproduc pe cele mai plastice dintre expresiile ideomatice găsite în câteva zeci de pagini ale poveştilor: Călătorie sprâncenată, zise boierul; de rămâneai îmi erai ca un frate, iar de nu, îmi eşti ca doi; haram de capul vostru!...." (Iorgu Iordan - Contribuţii la istoria limbii române literare în secolul al XIX-lea, Ed. Academiei, 1956, p. 138)

Scrieri Amintiri din copilărie (1892) - roman - Romanul autobiografic Amintiri din copilărie, prezintă o perioadă  fixată între anii 1848-1855, în maniera unei povesti evocative. Scrierea are patru capitole, fiecare debutând cu un fragment care motivează întoarcerea în timp a naratorului. Primul capitol cuprinde amintiri despre prima copilărie, despre experienţa dramatică a lui Nică din timpul cinstitei holere de la 1848, despre începutul studiilor la şcoala din Humuleşti, (până când dascălul este luat cu arcanul la armată), şi despre perioada petrecută la şcoala din Broşteni, unde îl duce bunicul său David Creangă. Demolarea căsuţei Irinucăi, fuga pe Bistriţa şi vinecarea de râia căprească constituie principalele aventuri ale primului capitol.  Cel de-al doilea capitol debutează cu o evocare a casei părinteşti şi cu un portret idealizat al mamei. Urmează relatarea unor întâmplări ilustrative pentru vârsta copilăriei. Între acestea, trei sunt mai cunoscute şi ocupă un spaţiu mai larg: episodul despre cireşele Măriucăi, povestea despre pupăză, scăldatul cu peripeţii. Măriuca este o mătuşă zgârcită, din grădina căreia Nică plănuieşte să fure cireşe. Este, însă, prins, fugărit şi în final nevoit să plătească pagubele. După un timp, îi vine ideea să scape de pupăza care trezea satul în zorii zilei prin cântecul ei. Prinde, pasărea o duce la târg s-o vândă, dar un moşneag pus pe glume o eliberează. Cea de-a treia povestire se referă tot la încălcarea unei interdicţii; deşi Smaranda îl rugase să poarte de grijă unuia dintre fraţi, Nică se furişează la baltă ca să se scalde. Mama sa îl surprinde şi îi ia hainele, punându-l în situaţia umilitoare de a se întoarce acasă dezbrăcat. Toate cele trei povestiri, în ciuda faptului că relatează experienţe marcante psihologic, sunt expuse cu umor.  Capitolul al III-lea narează evenimente petrecute în timpul studiilor la şcoala de catiheţi, din Folticeni. Aşezat în gazdă la un cizmar, pe nume Pavel, personajul povestitor reconstituie aici mai degrabă tipuri de personaje decât istorii. Pentru că şcoala era de mântuială - boi să iasă! -, povestitorul se opreşte asupra atmosferei de la gazdă, unde împreună cu Zaharia lui Gâtlan, vărul său, încearcă să-i determine pe ceilalţi să plece, punându-le poşte - respectiv, speriindu-i în timpul somnului. Pe Ion Mogorogea îl consideră zgârcit, pe Nică Oşlobanu - mâncău -, pe Trăznea - stupid.  Distracţia cea mai însemnată o constituie petrecerea de la hanul din Rădăşeni.  Pentru că şcoala se desfiinţează, Nică se întoarce acasă. Amintiri din copilărie se încheie (capitolul al IV-lea) cu plecarea lui Nică din Humuleşti, pentru a-şi desăvârşi învăţătura la Socola. Naratorul insistă pe atmosfera şi gândurile sale de dinaintea plecării, apoi descrie drumul până la Iaşi, străbătut în căruţa lui moş Luca.  Povestea lui Harap-Alb (1877) - basm cult -  Povestea lui Harap-Alb dezvoltă mai multe motive şi structuri specifice basmului popular, urmărind tema călătoriei iniţiatice. Verde Împărat, care avea trei fete, hotărăşte să lase tronul unui nepot. De aceea îi scrie fratelui să, craiul să-i trimită pe unul dintre băieţii săi. Craiul vrea ca cel mai bun să plece, de aceea îşi pune o piele de urs şi iese în calea feciorului său mai mare, de cum acesta trece hotarul moşiei părinteşti. Fiul craiului se sperie şi se întoarce, iar experienţa aceasta o are şi cel de-al doilea fiu. Mezinul este mai norocos. El dăruieşte un ban unei cerşetoare, care se dovedeşte a fi Sfânta Duminică şi este îndrumat să ia hainele, armele şi calul care aparţinuseră tatălui-său în tinereţe. După ce restabileşte astfel legătura cu trecutul aureolat, prinţul trece cu uşurinţă de ursul care păzea hotarul şi porneşte spre împărăţia lui Verde Împărat, după ce îi promite craiului că se va feri de omul spân şi de cel roş. Drumul său debutează cu pădurea labirintică, în care se rătăceşte, deoarece refuză ajutorul Spânului. Nici Sfânta Duminică  şi nici calul, cei doi ocrotitori constanţi ai eroului nu intervin aici. Prinţul refuză de două ori ajutorul omul spân, încearcă să respecte sfatul părintesc, şi, abia după ce se rătăceşte în pădure şi pierde speranţa de a ieşi la liman, abia după ce se convinge că în ţinuturile acelea erau numai oameni spâni (ceea ce nu era aşa), acceptă sprijinul Spânului, adică îl ia slugă. Acesta îl păcăleşte să intre într-o fântână şi îl închide acolo. Spânul îi pune la încercare cuvântul dat, adică onoarea sa de om, determinându-l să jure pe paloş că îl va sluji pe Spân până când va muri şi va învia. Devenit din stăpân slugă, pierzându-şi toate atu-urile dobândite prin naştere, eroul îşi începe ascensiunea de pe cea mai de jos treaptă şi primeşte numele de Harap-Alb.  Suspicios în privinţa Spânului, Verde Împărat îl supune la trei probe, dar acesta îl trimite pe Harap-Alb în locul său: să fure salata Grădinile Ursului, să taie capul solomonit al Cerbului şi s-o peţească pe fata Împăratului Roş. Harap-Alb trece primele două probe cu ajutorul Sfintei Duminici, apoi porneşte spre curea împăratului. În drum ajută nişte albine să-şi facă un nou cuib şi întâlneşte prieteni de nădejde: Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă, Păsăr-Lăţ-Lungilă. Harap-Alb trebuie să supravieţuiască la curtea plină de capcane a împăratului. Aici, i se cere să facă faţă unui ospăţ pantagruelic, de care se ocupă Setilă şi Flămânzilă. Apoi, sunt găzduiţi într-un cuptor, pe care îl răceşte Gerilă.  Fata împăratului se ascunde în spatele Lunii, dar Ochilă o vede şi pentru că se metamorfozează în pasăre, Păsăr-Lăţ-Lungilă o capturează. În cele din urmă, Harap-Alb trebuie s-o identifice pe fata cea vicleană, care are o sosie de care nu poate fi deosebită. Această probă, ca şi celelalte, nu poate fi trecută fără ajutor; crăiasa albinelor îl ajută pe erou s-o desemneze pe adevărata fată a împăratului Roş. Întors la curea împăratului Verde, Harap-Alb este ucis de către Spân. El moare şi este înviat (cu apă vie şi apă moartă, cu trei smicele de măr). Se trezeşte ca dintr-un vis, într-o lume în care îl aşteaptă nunta cu fata împăratului Roş, coroana şi împărăţia unchiului său.      Moş Nichifor Coţcariul (1877) - nuvelă -  Nichifor este un căruţaş (harabagiu) din Târgul-Nemţului, despre care naratorul spune că a trăit pe vremea străbunicilor săi. Bătrânul avea o căruţă cu coviltir de rogojină şi făcea transporturi în zonă. Avea mereu clienţi care făceau drumul din târg spre mânăstiri ori spre mitoace. Uneori făcea şi comerţ cu animale, în special cai: îi plăcea să aibă pentru căruţa lui iepe tinere şi curăţele. În zonă i se dusese vestea de om vesel şi pus pe glume. Într-o dimineaţă din săptămâna Paştelui, un negustor, pe nume Strul, îl angajează pe moş Nichifor să-i ducă nora la Piatra Neamţ. Harabagiul se bucură pentru ofertă, deoarece avea mai rar ocazia să facă un drum atât de lung. Malca este măritată de curând cu fiul lui Strul, rămas la Piatra Neamţ cu treburi negustoreşti. Drumul se transformă într-o adevărată aventură de îndată ce Nichifor şi Malca ajung la pădurea din Grumăzeşti. Bătrânul, bucuros de compania unei cuconiţe tinere şi frumoase, nu ştie cum  să prelungească acest drum şi recurge la numeroase trucuri (coţcherii). Mai întâi o avertizează pe Malca în legătură cu tâlharii ascunşi în pădure, apoi o sperie că există lupi, iar mai târziu ajung într-un loc în care se credea că trăieşte un balaur.  De fiecare dată, Malca face caz, cere protecţia lui moş Nichifor, ori se lipeşte de dânsul ca o lipitoare.  Către seară, căruţa se strică, căruţaşul o repară de mântuială, se strică iarăşi, iar în cele din urmă, Malca şi Nichifor înnoptează în pădure, într-o poiană în care cântau privighetorile şi în care focul este stins, ca să nu atragă lupii. Ei stau de vorbă până târziu, când îi fură somnul. A doua zi ajung la destinaţie, iar Malca devine clientul permanent al harabagiului. Mai târziu el povesteşte cum a păcălit-o pe Malca să rămână peste noapte în pădure şi i se duce numele de coţcar.  Povestea unui om leneş (1878) Aici este vorba despre un individ care alege să moară decât să fie nevoit să facă ceva. Oamenii din satul său sunt indignaţi de lenevia lui şi hotărăsc să-l spânzure pentru a nu da exemplu prost. Pe drumul spre spânzurătoare, o femeie milostivă, impresionată de soarta leneşului, îi oferă acestuia pesmeţi, care să-i asigure hrana zilnică până la bătrâneţe; însă leneşul, după ce află că pesmeţii sunt tari, părându-i-se prea greu să-şi înmoaie pesmeţii în apă, preferă să moară. Popa Duhu (1881) - nuvelă - Popa Duhu constituie o evocare a unui personaj memorabil pentru atitudinea boemă, nonconformistă şi bizară care face din el o apariţie pitorească în peisajul Iaşului din veacul al XIX-lea. Isaia Teodorescu este profesor la Seminarul Teologic din Socola şi supără pe toată lumea prin predici şi prin revista Predicatorul moralului evanghelic, din care cauză administraţia Bisericii îi ia dreptul de a predica. Are însă câte un cuvânt pentru fiecare om întâlnit, încât în jurul său se naşte un adevărat "folclor" anecdotic. Spre bătrâneţe este preocupat de ocultism. Respins de societate, ajunge îngrijitor la o biserică şi moare în mizerie.

Doina Ruşti

Copyright © Doina Ruşti