Barbatul ca o acadea Doina Rusti


Doina Ruşti		Patru bărbaţi plus Aurelius	Cămaşa în carouri	Lizoanca	Fantoma din moară	Zogru	Omuleţul roşu

Doina Ruşti

România literara, 14/2008
Abonamente direct la redactie: 021. 212.79.86

Bărbatul ca o acadea

Poftele mari vin în perioadele de abstinenţă prelungită. Tocmai când crezi că ai depăşit greul vieţii în cel mai budist mod cu putinţă. Atunci apare cineva care face să-ţi înflorească tulpina pe care o credeai bună de pus pe foc.
Dar ca să n-o mai lungesc, era într-o zi de decembrie, în plină perioadă de post. Prima oară l-am văzut ieşind de la Precupeţii Vechi. Ce să caute un bărbat ca el la biserică? În mod normal nici nu mă uit spre lumea care iese din tinda albă. Sunt oameni posomorâţi ori veniţi să tocmească nunţi-botezuri-înmormântări. El arăta ca şi cum ar fi ieşit de la baia turcească: descheiat la paltonul negru, a cărui glugă se pleoştise somnoroasă pe-un umăr. Venea spre mine şi nu-mi dădeam seama dacă mă vede ori dacă se uită prin carnea mea ca prin geamul trenului în viteză.
Şi privindu-l, oprită fără motiv pe trotuarul brumat, m-am trezit luată de pala unui vânt încins. Gura lui de foc în miezul dimineţii de iarnă a fost ca becul lui Pavlov. Toată povestea s-ar fi putut sfârşi cu o noapte secretă, în care aş fi mototolit cearşafurile, desfătându-mă cu amintirea bărbatului care mi se păruse o clipă îmbietor ca o acadea pe jumătate linsă.
Dar a doua zi l-am văzut din nou.
Eram în Ruby Tuesday, cu nişte tipi din firmă. El stătea la un metru de mine, tot aşa, la o masă oficială, cu lume pe care-o vezi o dată pe an. A fost o întâlnire pe care am luat-o ca pe-un semn pozitiv. El mi-a văzut cerceii, eu i-am observat clavicula prin tricoul bordo. Şi cum îl priveam, pe faţa lui bărbierită de două ceasuri s-au lipit instantaneu ventuzele mititele din subsolul meu de jar.
Au venit sărbătorile şi am continuat să mă gândesc la el din toate poziţiile: printre grămezile de cumpărături, împingând cu încrâncenare schimbătorul de viteze, adormind cu degetele cuibărite la poala muntelui de catifea. Eram convinsă că n-am să-l mai văd niciodată, iar această intuiţie era ca o plasă de fier.
Zilele trecute ne-am întâlnit din nou. Ianuarie era pe sfârşite, iar eu eram ca un crap pe cale să se altereze. În Cărtureşti lume puţină. Îşi plimba paltonul negru pe lângă rafturile de cărţi, în timp ce îl adulmecam de la distanţă. Din stofa caldă ieşeau valuri mici de ţigară abia fumată. I-am privit degetele aninate de buza buzunarului şi prin creier mi-au trecut fulgerător o sută de bărbaţi în erecţie, aşezaţi în şir indian.
Pe neaşteptate, s-a întors, odată cu valul de tutun cald, şi ne-am privit cu viteza adevărului. Îl vedeam acum decojit, ca pe-un fistic. Nu era nici aprins, nici măcar încălzit de gânduri. Era pur şi simplu amator. Ţinea într-o mână o carte despre sex şi mă privea disponibil şi aproape curtenitor, ca şi cum l-aş fi ţinut în palmă. Şi uitându-mă la el, carnea mea de foc s-a congelat instantaneu. El era o acadea demult mozolită şi uitată pe marginea unui pervaz de decembrie.