Doina Ruşti		Cămaşa în carouri	Lizoanca	Fantoma din moară	Zogru	Omuleţul roşu

• Prin romanele sale, Călinescu aduce în literatură fresca socială dublată de analiză psiho-sociologică.
• Portretul demonstrativ şi caracteristic pentru o specie umană, cunoscut sub numele de portret de tip balzacian, reprezintă una dintre trăsăturile operei lui Călinescu.
• Înclinaţia analitică a scriitorului se vădeşte în surprinderea atitudinilor omeneşti.

elinic - elin sau elen; referitor la grecii antici; aici defineşte tipul de nas drept.
gotic - stil arhitectonic caracterizat prin turnuri înalte şi subţiri, prin abundenţa de ogive (semicercuri întretăiate) şi de statui de piatră.
fronton - cornişă ornamentală aşezată deasupra intrării, la ferestre, pentru a proteja un ornament.
clasic - referitor la stilul arhitectonic sobru, armonios, lipsit de podoabe.
consolă - element arhitectonic asemănător unei policioare, care sprijină sau doar împodobeşte o parte a construcţiei.
caseton -podoabă arhitectonică asemănătoare unei casete.
Hermes - zeu din patrimoniul mitologiei greceşti, considerat mesagerul zeilor, protectorul comerţului şi, mai târziu asociat forţei care învârte roata zodiacală. Semnele lui distinctive sunt sandalele înaripate şi caduceul.
caduceu - baston încolăcit de doi şerpi.
deferenţă - respect, bunăvoinţă venită din politeţe.

• Faceţi oral rezumatul fragmentului.
• Folosind tema din lecţia anterioară, definiţi conotaţia descrierii din debutul romanului.
• După ce se întoarce în strada Antim, la a doua întâlnire cu unchiul său, Felix este cuprins de o trăire pe care autorul o exprimă astfel: Glasul acestuia pieri de emoţie, şi inima-i zvâcni cu violenţă în piept. Ce sentimente sunt cuprinse în starea aceasta? Adolescentul nu mai poate vorbi din cauza  indignării, a jenei că a trebuit să revină, de teama şi lehamitea unui nou refuz? Comparaţi acestă trăire cu o emoţie similară transisă de un cântec.
•  Să ne amintim că în fragmentul din romanul lui Slavici existau cel puţin două scene asemănătoare. Relataţi-le pe scurt. Ce declanşează emoţia Persidei şi a lui Naţl?
• Comparaţi sentimentul de umilire a personajului Felix cu cel pe care ăl trăieşte Persida, după ce Naţl o îndeamnă să închidă fereastra mânăstirii:
•  'Nu era păcat, nici un rău nu i-a făcut Persida nimănui, şi totuşi ea se simţea umilită, nu mai putea să privească în ochii maichii Aegidiei şi nu se mai ducea, nu mai voia să se ducă la fereastră. Îi era parcă o apucase un fel de nebunie, care a trecut.'
•  Care sunt manifestările fiziologice ale celor doi, cum sunt exprimate de scriitori?
• Scena care deschide romanul lui Călinescu este definitorie pentru tema operei şi pentru relaţia  socială în care pătrunde Felix. Întâlnirea dintre un tânăr orfan şi Costache Giurgiuveanu se caracterizează prin neputinţa stabilirii unor punţi de comunicare. Scriitorul nu dă explicaţii în legătură cu reacţia lui Costache în momentul în care îşi vede nepotul, ci realizează un amănunţit portret fizic. Care credeţi că este rostul acestei tehnici scriitoriceşti?
• Să cercetăm împreună portretul lui Costache Giurgiuveanu, pornind de la următoarea idee vehiculată în critica literată: 'În Enigma Otiliei, demonstraţia vizează balzacianismul' (Nicolae Manolescu). Observaţia se întemeiază pe tehnica de realizare a personajului.
• În romanele scriitorului francez Honoré de Balzac, de regulă, eroul principal este portretizat în prima pagină a romanului, iar trăsăturile sale fizice sau atitudinale sunt argumentate pe parcursul operei, prin episoade ilustrative. Se poate spune, aşadar, că portretul fizic, amănunţit, compus din elemente pregnante (precum negul lui Grandet) are rostul unei teze, unei afirmaţii ce se cere demonstrată. În literatura noastră Nicolae Filimon abordează pentru prima oară acest tip de portret balzacian, iar G. Călinescu remarcă tehnica scriitorului în monumentala sa Istorie.... Apoi, preia procedeul în romanele sale. Urmăriţi prezentarea de mai jos şi reţineţi care sunt treptele realizării unui portret demonstrativ:

PORTRETUL DE PREZENTARE
 

Portretul lui Felix Grandet, personajul principal al romanului Eugénie Grandet de Balzac: '...avea ochii cu o expresie calmă şi devorantă pe care poporul o atribuie şarpelui fabulos numit bazilisc. [..] Nasul, borcănat la vârf, se termina cu un neg vânos, pe care vulgul îl socotea, pe drept cuvânt, plin de venin. Această figură vădea o primejdioasă şiretenie, o probitate fără căldură, egoismul unui om obişnuit şă-şi concentreze simţirile în voluptatea avariţiei şi asupra singurei fiinţe care într-adevăr preţuia ceva pentru el, fiica sa, Eugénie, singura-i moştenitoare.

Portretul lui Costache Giurgiuveanu din romanul Enigma Otiliei de G. Călinescu: '...un omuleţ subţire şi puţin încovoiat. Capul îi era atins de o calviţie totală, şi faţa părea aproape spână, şi din cauza aceasta, pătrată. Buzele îi erau întoarse în afară şi galbene de prea mult fumat, acoperind numai doi dinţi vizibili, ca nişte aşchii de os. Omul a cărui vârstă desigur înaintată rămânea totuşi incertă, zâmbea cu doi dinţi, clipind rar şi moale, întocmai ca bufniţele supărate de o lumină bruscă.

SEMNUL DISTINCTIV este un neg vânos, urmărit îndeaproape de-a lungul romanului; De câte ori personajul îşi manifestă sentimentele, scriitorul îl portretizează succint, readucând în memoria lectorului acest amănunt al portretului fizic. Când Grandet se enervează negul îi saltă în ritmul mişcărilor faciale, iar când zâmbeşte concrescenţa se dilată.  TRĂSĂTURA DE CARACTER DOMINANTĂ:  avariţia înveninată, cu urmări devastatoare pentru cei din jur.

SEMNUL DISTINCTIV îl constituie ochii proeminenţi, particularitate dezvoltată prin numeroase notaţii care însoţesc evoluţia narativă a personajului. Când pune la cale afacerea cu Iorgu, bulbucă ochii mari, iar în numeroase rânduri îşi exprimă prudenţa sau nedumerire holbând ochii şi aşa prea holbaţi. Felix îşi aminteşte de o fotografie de tinereţe a lui Costache, în care apărea ca  un om cu ochii foarte proeminenţi. TRĂSĂTURA DE CARACTER DOMINANTĂ: avariţia născută din prudenţa excesivă a bătrânului care, de obicei, mergea cu capul în jos, privind când la dreapta  când la stânga.

Întrebări şi exerciţii de fixare

• Călinescu procedează astfel doar pentru realizarea personajului Costache?
• Mai există şi alte personaje al căror portret fizic este prezentat la chiar la începutul romanului şi în care apare un amănunt fizic revelator şi de natură caricaturală? exerciţiu de fixare a informaţiei.
• Găsiţi încă două exemple şi explicaţi-le după modelul de mai sus.
•  Transcrieţi pe fişe câteva  portrete ilustrative.

Portretul balzacian porneşte de la clasicism, curent al veacului al XVII-lea, în care s-a manifestat un interes mare pentru realizarea unor portrete generice, precum avarul ipohondrul, mizantropul, gelosul, snobul, adică tipuri umane reprezentative pentru o categorie umană. În comediile lui Moli?re sunt reprezentate aproape toate caracterele de circulaţie în literatura clasicismului. În veacul al XIX-lea, realismul preia aceste tipologii şi le  conferă dimensiune socială, le dezvoltă într-un context amplu şi în neapărată relaţie cu semenii. În special romanul realist tradiţional reconstituie lumea prin personaje tipice.
Pentru a sublinia sensul caracterului şi evoluţia lui, romancierii realişti creează şi  o amănunţită frescă socială de susţinere. Impresia de univers autentic este conferită de informaţii reale, prezentarea unor spaţii existente în realitatea obiectivă, descrierea atentă a obiceiurilor, prezentarea unor idei, cărţi, evenimente reale.
Tema operei este urmărită la toate nivelurile, din toate perspectivele narative.
Motivaţia artistică este bine construită, printr-o elaborată construcţie a nivelului denotativ.
Analiza psihologică, investigarea stărilor sufleteşti ale personajului constituie o preocupare a romanului realist însă nu una generală. De aceea, Ibrăileanu împarte romanele în două categorii distincte: opere de creaţie în care acţiunea capătă forţă prin atitudini, fapte, detalii ale vieţii autentice şi opere de analiză, în care predomină amănunţirea, comentarea faptelor şi mai ales a stărilor interioare specifice fiecărui personaj.
Analiza sociologică reprezintă o altă trăsătură a romanului realist; scriitorii vădesc interes pentru mentalităţi şi fenomene sociale pe care le ilustrează prin micronaraţiuni, dar şi direct, prin opiniile unui personaj, sau ale autorului.
Incipit-ul romanului realist se clădeşte pe secvenţe memorabile (aşa cum este venirea lui Felix în strada Antim) şi care  trasează principalele planuri epice, sugerează conflictul, sau, uneori, prezintă principalele personaje.
Finalul este închis, bine definit, cuprinde o rezolvare exemplară a conflictului.

Dicţionar de scriitori
MOLIERE (1622-1673), pe numele său adevărat Jean-Baptiste Poquelin, creează în comediile sale tipologii bine-conturate şi ilustrative pentru numeroase categorii umane: ipocritul (Tartuffe), ipohondrul (Bolnavul închipuit), snobul (Preţioasele ridicole), aventurierul (Don Juan), gelosul (George Dandin), Mizantropul etc. Cea mai cunoscută piesă a sa este Avarul, în care, preluând tema din Ulcica lui Plaut, construieşte în figura bătrânului Harpagon un tip de zgârcit dezumanizat şi irecuperabil. Comediile lui Moli?re se înscriu în clasicism.
HONORÉ DE BALZAC (1799-1850) este autorul unei opere ample (Comedia umană), constituită din numeroase romane împărţite, după temele abordate, în Studii de moravuri, Studii filozofice şi Studii analitice; în prima categorie se încadrează cele mai cunoscute romane ale sale: Moş Goriot, Gobseck, Iluzii pierdute. Opera balzaciană, pe lângă varietatea tematică, aduce o galerie imensă de personaje ale căror portrete se întregesc de-a lungul Comediei umane; personajul balzacian este un caracter bine conturat şi reprezentativ pentru un nivel social şi uman.
STENDHAL (1783-1842) deschide drumul realismului prin crezul său literar care porneşte de la principiul că romancierul trebuie să scrie despre sufletul omului pe care îl cunoaşte, doar adevărul, asprul adevăr. În romanul Roşu şi Negru prezintă ascensiunea lui Julien Sorel, iar Mânăstirea din Parma este un roman construit pe o temă romantică, într-un stil realist.
 

Exerciţiu de consolidare a cunoştinţelor
Citiţi fragmentele de mai jos, care constituie finalul unor romane realiste, şi comentaţi diferenţele şi asemănările dintre ele; folosiţi şi cunoştinţele acumulate în exerciţiul anterior:

'Într-o după-amiază, Jules, singur într-o caleaşcă de călătorie ce-l ducea în goană prin strada de l' Est, ajunse pe esplanada Observatorului chiar în clipa când bătrânul, sprijinit de un arbore, lăsa să I se ia bastonul, în toiul vociferărilor câtorva jucători înfuriaţi. Jules, părându-i-se că recunoaşte această figură, vru să se oprească, şi trăsura se şi opri. Într-adevăr, înghesuit între nişte căruţe, surugiul nu le ceru jucătorilor de bule răzvrătiţi să-i facă loc de trecere, având un foarte mare respect faţă de răzmeriţe.
- El e, zise Jules, descoperind în sfârşit în această ruină de om pe Ferragus al XXIII-lea, şeful devoranţilor. Mult a mai iubit-o! adăugă, după un timp. Hai, mână surugiu! strigă el!' (Balzac - Ferragus)

'La începutul fericirii lor erau gata să privească amândoi aceşti şapte ani ca şapte zile: Raskolnikov nu ştia că viaţa nouă nu se capătă de pomană, că trebuie răscumpărată cu preţ mare, plătită cu îndelung eroism...
Dar aici începe o altă poveste, povestea regenerării treptate a unui om, a renaşterii lui progresive, a trecerii lui nesimţite dintr-o lume într-alta, într-o realitate nouă, necunoscută de el până atunci. Aceasta ar putea fi tema unei noi povestiri - cea scrisă aici s-a sfârşit.' (Dostoievski - Crimă şi pedeapsă)

'Atunci Apostol fu împresurat de un val de iubire izvorâtă parcă din rărunchii pământului. Ridică ochii spre cerul ţintuit cu puţine stele întârziate. Crestele munţilor se desenau pe cer ca un ferestrău uriaş cu dinţii tociţi. Drept în faţă lucea tainic luceafărul, vestind răsăritul soarelui. Apostol îşi potrivi singur ştreangul, cu ochii însetaţi de lumina soarelui. Îşi simţi trupul atârnând ca o povară. Privirile însă îi zburau, nerăbdătoare, spre strălucirea cerească, în vreme ce în urechi i se stingea glasul preotului.
- Primeşte, Doamne, sufletul robului tău Apostol... Apostol... Apostol...' (Rebreanu - Pădurea spânzuraţilor)

Întrebare
Care dintre finalurile de mai sus vi se pare că semănă cu cel al romanului Enigma Otiliei? Motivaţi.

Exerciţii de comunicare

• Organizaţi o discuţie de 15 minute despre destinul personajelor Otilia şi Felix.
• Explicaţi titlul romanului şi reamintiţi-vă finalul acestuia. Ce semnificaţi îi acordaţi?
• Care dintre personaje vi se pare mai interesant. Justificaţi.
• Imaginaţi un alt final al romanului Enigma Otiliei.

Exerciţiu de receptare aprofundată
Citiţi observaţiile  de mai jos şi răspundeţi la întrebările însoţitoare (scris):

• Găsiţi în romanul Enigma Otiliei exemple de discurs auctorial manifestat prin expunerea directă a unei opinii, prin denotative cu valoare subiectivă, prin punctuaţie, chiar.
•  Explicaţi ce înseamnă portret balzacian şi exemplificaţi comentând o construcţie tipologică din romanul Enigma Otiliei.
•  Prezentaţi în două fraze povestea lui Scarlat (narată de Pascalopol în capitolul al XVII-lea).
•  Realizaţi o paralelă între casa familiei Sohaţchi şi cea a lui Pascalopol, urmărind două detalii ale decorului interior (oral).
•  Prezentaţi şi interpretaţi visul lui Costache.
• Găsiţi două exemple de analiză empatică în romanul lui Călinescu.
•  Prezentaţi şi comentaţi ideea lui Weissmann despre iubire.
•  Ce preferinţe de lectură au personajele din roman? De ce crede Felix că romanul Mânăstirea din Parma de Stendhal este o lectură potrivită pentru cineva care vrea să citească o carte frumoasă?

empatie
 Printre alte sensuri, cuvântul defineşte transferul subtil care se produce de la oameni către obiectele sau spaţiul intim.  Universul cotidian al fiecăruia poartă amprenta personalităţii, caracterului, mentalităţii şi educaţiei individului. În opera literară, cu precădere în roman personajul prinde contur şi prin  descrierea unor obiecte sau locul asupra cărora eroul şi-a pus amprenta.
 
 

Trăsături ale scriiturii 1. Deşi naratorul adoptă un ton obiectiv, nu este absent, ci se ascunde în spatele măştilor sale care sunt personajele. Călinescu lasă posibilitatea comunicării între el şi instanţele narative: completează, îşi deconspiră atitudinea se erijează în spectator de comedie ceea ce îndreptăţeşte ideea lui S. Damian că Enigma Otiliei  pare  o desăvârşită comedie molierească tratată cu mijloacele  narative ale realismului. 2. Călinescu adoptă modelul de portretul balzacian. 3. Autorul sintetizează structuri tradiţionale (teme frecvente în romanul românesc, micronaraţiunile inserate în construcţia romanului, atmosfera balcanică). 4. Romanul călinescian este construit pe mai multe planuri narative care urmăresc destinul unor personaje. Este de interes faptul că autorul acordă o atenţie sporită planurilor secundare. 5. Analiza psihologică este conotată în atitudinile personajelor (nebunia lui Simion), în spaţiul de existenţă intimă, în preferinţele de lectură sau vestimentare, în visele eroilor. Acest tip de analiză indirectă se numeşte empatie. 6. Analiza sociologică constituie punctul forte al romanului: Pascalopol face o analiză a sufletului mediocru, Weissmann, student cu lecturi superficiale, este de părere că iubirea se risipeşte şi lasă în urmă ambiţii sociale, iubiri inegale de copii, avariţie; Felix psihanalizează complexul psihologic al lui Titi. De asemenea, scriitorul schiţează succint preocupările intelectuale specifice epocii. 7. O particularitate inconfundabilă a stilului călinescian este teatralitatea discursului narativ. Lumea romanului său se dezvăluie prin atitudini şi gesturi memorabile, prin discursuri elocvente, prin replici strălucite; de asemenea, şi modul particular în care construieşte deznodământul conferă impresia de spectacol regizat: moartea lui Costache este anticipată prin replicile secundare ale mai multor personaje, prin visul premonitoriu, prin amănunte biografice (cum ar fi că toţi strămoşii lui au avut o moarte accidentală).

TEMĂ. Realizaţi un tabel după modelul celor din lecţiile trecute, folosind rubricile de mai jos,  în care să notaţi principalele trăsături ale romanului călinescian: acţiunea, naraţiunea, personajul,  finalul
 

Exerciţiu de consolidare a cunoştinţelor
Prezentaţi pe scurt (în 5 minute) tema, structura, compoziţia şi mesajul operei; dacă nu aveţi nici o idee, alegeţi una dintre variantele următoare(oral):

tema: radiografia unei epoci; destinul societăţii în care tutela părintească îşi pierde funcţiile; maturizarea lui Felix; avariţia lui Costache; parvenitismul lui Stănică etc.
structura: douăzeci de capitole lungi.
compoziţia: construcţie amănunţită, cu detalii îngroşate.
mesajul: sensul autorităţii paterne; morfogeneza lumii moderne.

Realismul este un curent literar care ia naştere în secolul al XIX-lea şi domină în bună parte şi secolul nostru. Dintre speciile literare, romanul se află prim-planul preocupării scriitorilor realişti; în principal preferă, romanul-fluviu, desfăşurat pe mai multe planuri narative, cu acţiune amplă şi numeroase personaje şi în care sunt reconstituite cu minuţiozitate amănuntele unei epoci istorice. Scriitorul realist prezintă moravurile, viaţa culturală, mecanismul social, oferind impresionant de multe informaţii despre epoca transfigurată artistic; de multe ori descrie arhitectura epocii, străzi şi clădiri unanim cunoscute, reproduce articole de ziar, comentează cărţile de succes, copiază documente istorice prezintă îmbrăcămintea personajului, pentru a-i sublinia caracterul sau personalitatea, dar semnalează şi amănunte strict legate de modă;  toate acestea contribuie la impresia de frescă socială - tablou amplu ce surprinde toate sectoarele curente ale cotidianului.
Personajele sunt caractere urmărite evolutiv, iar  trăsăturile de caracter, viciile şi complexele psihologice se cristalizează de-a lungul acţiunii şi sunt motivate social sau prin istoria individuală (educaţie, relaţii cu părinţii, apartenenţa la o clasă socială etc.) În afară de caracterele clasicismului (avarul, ipohondrul, ipocritul, mizantropul), apar noi modele, între care arivistul devine tipul literar cel mai adesea reprezentat în romanul realist. Portretul fizic al eroului  reprezintă un argument al caracterului pe care îl ilustrează; fiecare trăsătură fizică se află în legătură directă cu o însuşire morală, studiile fizionomice fiind la mare modă în secolul trecut.
Naraţiunea se desfăşoară obiectiv, de la relatarea omniscientă la notaţia succintă, lipsită de comentariile autorului; în general, romanul realist este lipsit de discurs retoric: Vocea auctorială nu imixtează acţiunea ci o construieşte discret. Dintre scriitorii români reprezentativi pentru acest curent literar îi amintim pe L. Rebreanu, G. Călinescu, Hortensia Papadat Bengescu, Gib Mihăescu, Cezar Petrescu, Ion Marin Sadoveanu, Marin Preda, Nicolae Breban ş.a.
 
 

HIPERCORECTITUDINE - mai presus de corectitudine (în greceşte hyper înseamnă deasupra,  mai sus). Greşeală lingvistică provenită din grija vorbitorilor de  a nu încălca anumite reguli lingvistice.

Exerciţii de receptare critică (oral)

1. Visele lui Costache Giurgiuveanu sunt rezumate din perspectivă auctorială pentru a releva natura primitiva a personajului. Citiţi texul următor şi explicaţi simbolurile onirice în relaţie cu tipologia pe care o reprezintă personalul (avarul):
'Noaptea visa că vrea să fugă, dar e ţinut în loc de noroaie vâscoase sau de o stranie înţepenire a membrelor inferioare ori visa că se ceartă cu Aglae şi cu copiii ei. Visa că hoţii îi legau picioarele cu frânghie, că pica de sus cu capul în jos. Mai des visa gândaci mulţi, mari şi negri. Când se culca după-amiaza vedea mereu un dric cu mulţi cai trecând peste el.'
2. Ce credeţi? Secvenţa motivează o analiză directă prin care autorul ilustrează sentimentul morţii, trăit de către avar cu disperarea că va fi jefuit?
3. Frica lui Costache era obscură, instinctivă şi însoţită mai ales de ipoteza halucinantă că s-ar putea să vină o clipă în care toţi să-l jupoaie. Din acest motiv, scriitorul recurge la simboluri ale aprehensiunii. Puteţi să numiţi două dintre ele?
4. Impresia de paralizie, mocirla, căderea sunt toate semne ale regresiunii în labirintul interior, în care zac spaimele primordiale. Sugestia culminează cu arhicunoscuta imagine a invaziei insectoide, reflex al haosului, dezvăluind o stare depresivă. Călinescu psihanalizează aprehensiunile personajului pentru a explica originile avariţiei sale: Moş Costache credea în adevărul cărămizilor din curte, al tutunului, al banilor din pachet şi nu-şi putea închipui nici raiul fără aceste elemente. Ce credeţi, este vorba despre un mod de viaţă provenit din educaţie? Valorile şi ierarhia lor provin din obişnuinţă? Din traiul de fiinţă însingurată? Argumentaţi.
5. Alegeţi din miniantologia de texte critice pe cele care vi se par interesante şi realizaţi un dosar critic. Observaţi evoluţia critică de la contemporanii lui Călinescu (Pompiliu Constantinescu) la critica actuală (ceilalţi).
6. Găsiţi o judecată de valoare în textele de mai jos şi comentaţi-o. Folosiţi în intervenţia voastră structuri lingvistice specifice argumentaţiei.

Dacă romanul Enigma Otiliei nu vi se pare interesant, citiţi alt roman şi identificaţi trăsăturile specifice.

Biblioteca
Alte romane tradiţionale interbelice
 

LIVIU REBREANU
Ion (1920)
 Personajul titular al romanului ilustrează prin biografia sa situaţia satului românesc de la finele secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, din Transilvania, aflată în momentul acela sub ocupaţie austro-ungară. Destinul personajului este urmărit de-a lungul a două volume: Glasul pământului şi Glasul iubirii.

Pădurea spânzuraţilor (1922)
este un roman despre conflictul dintre sentimentul datoriei şi cel al iubirii de ţară. Rebreanu creează aici un model de analiză psihologică.

Răscoala ( 1932)
Surprinde psihologia colectivă într-un moment limită, în contextul evenimentului real de la 1907.

Gorila (1938)
Prezintă mai ales interes documentar, deoarece reprezintă o transpunere a perioadei legionare, într-o încercare meritorie de conservare a obiectivităţii de scriitor realist.

CEZAR PETRESCU
Întunecare (1927)
Romanul prezintă destinul lui Radu Comşa, un tânăr a cărui viaţă se frânge din cauza izbucnirii primului război. Înflăcărat de elanuri patriotice, Radu pleacă pe front, dar este rănit grav. Întoarcerea la viaţa socială nu mai este posibilă. Lumea nu are nevoie de eroi mutilaţi: logodnica îl părăseşte, lumea îl tratează ca pe infirm, sensul originilor s-a spulberat. Romanul impresionează şi prin subiect, dar mai ales prin scriitura convingătoare. Întunecare nu prezintă atât drama războiului, cât o reconstituire dramatică a  epocii de după aceea.
Calea Victoriei (1929)
Constantin Lipan, un magistrat din provincie, primeşte postul de procuror general şi se mută la Bucureşti. De aici încolo viaţa întregii familii se schimbă dramatic. Copiii lui Lipan pătrund în medii primejdioase, de anarhişti şi drogaţi, iar procurorul este nevoit la compromisuri. Romanul, ca toate scrierile lui Cezar Petrescu, speculează evenimentul senzaţional şi construieşte lumea socială prin episoade extrem de convingătoare.

GIB MIHĂESCU
Donna Alba (1935)
Prezintă povestea unui îndrăgostit lucid; Mihail Aspru, un tânăr avocat de condiţie umilă face o pasiune fulgerătoare pentru prinţesa Alba Ypsilant. Pentru el cucerirea Donnei Alba devine un ideal pentru care luptă cu o perseverenţă uimitoare. Romanul reconstituie atmosfera Bucureştiului interbelic,  surprinzând un moment de răscruce în care vechea boierime se stinge.

HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU
Concert din muzică de Bach (1927)
Romanul reprezintă o reconstituire a lumii Bucureştiului interbelic prin intermediul unor personaje marcate de complexe psihologice măcinătoare. În centrul acţiunii se află existenţa familiei Rim, un cuplu convenţional creat pe o alianţă care ascunde secrete teribile. Toate personajele sunt construite în relaţie directă cu familia Rim. Noutatea romanului constă în prezentarea amănunţită a gesturilor, atitudinilor şi mentalităţilor care ascund stări obsesionale. Opera se înscrie într-un ciclu dedicat observaţiei atente a unui grup social (neamul Hallipa).

MATEIU CARAGIALE
 Craii de Curtea-Veche (1929)
Trei prieteni (Paşadia, Pantazi şi povestitorul) trăiesc ca pe o aventură întâlnirea într-un spaţiu spiritual caracterizat prin levantinism, nostalgie şi voluptatea comunicării prin cuvânt rostit. Este un roman elaborat, scris într-un stil livresc şi care creează o atmosferă specific-românească.

CAMIL PETRESCU:
Patul lui Procust (1933)
Un bărbat tânăr, elegant, bogat şi sensibil (Fred Vasilescu) trăieşte o complicată poveste de dragoste; întâlnirea sa cu Maria T. Mănescu (doamna T.) reprezintă un eveniment existenţial, teroare şi minune totodată, (cum spune Buckner în citatul de mai sus). Torturat de această experienţă, Fred descoperă întâmplător nişte scrisori ale poetului G.D. Ladima, iar lectura lor îl introduce într-un timp, într-o durată revelatoare. Fred îşi dă seama că a ratat marea întâlnire a vieţii şi  că drama lui Ladima este înrudită cu propria-i nefericire. El îşi notează această experienţă într-un jurnal care devine partea cea mai importantă a romanului, în compoziţia căruia mai intră confesiunile doamnei T. şi notele infrapaginale aparţinând unui autor implicat în acţiune.

MAX BLECHER
Întâmplări din irealitatea imediată (1935)
Romanul aduce un narator care îşi analizează stări şi trăiri (de la cel vag resimţite la cele care imprimă impresii) şi care are conştiinţa legăturii cu partea din sine care trăieşte, care participă la viaţă. Scrierea aduce ca noutate discursul ficţional, respectiv  naraţiunea unui personaj care observă şi completează realitatea pornind de la faptul neînsemnat la ceea ce înseamnă acel fapt pentru individ.

Teme şi evaluare orientativă

NOTĂ MINIMĂ:
1. Realizaţi în scris caracterizarea a două personaje din Enigma Otiliei şi încadraţi-le într-o categorie umană sau socială. Urmăriţi destinul acestor personaje şi observaţi dacă acestea se schimbă (psihologic, moral, social).
2. Prezentaţi trăsăturile romanului călinescian cu exemplificări din operă; în acest sens, recitiţi cap. al XVIII-lea din roman şi motivaţi folosirea dialogului.
3. Explicaţi ce se înţelege prin hipercorectitudine.
4. Scrieţi o scurtă compunere (20-30 de rânduri), la persoana I singular, în care să relataţi scena întâlnirii lui Felix cu unchiul său, ca şi când aţi face parte dintre personaje şi aţi povesti a doua zi, sau aţi scrie în jurnalul personal întâmplarea.
NOTĂ MEDIE (pe lângă ceea ce era de pregătit pentru notă minimă)
5. Alegeţi un citat din miniantologie şi comentaţi-l oral, cu referiri la subiectul operei în discuţie.
6. Găsiţi în romanul lui Călinescu cinci informaţii despre epocă  şi consemnaţi-le pe fişe-conspect. Pornind de la ele, realizaţi o descriere jurnalistică a epocii.
7. Realizaţi în scris schiţa caracterologică a cinci personaje din roman, după modelul schematic, oferit de noi la alte teme.
NOTĂ MARE (pe lângă ceea ce era de pregătit pentru notă minimă şi notă medie)
8. În ce constă clasicismul operei lui Călinescu? Există şi elemente de modernitate în roman?
9. Comentaţi în scris (60 de rânduri) teoria lui Pascalopol despre sufletul mediocru (cap. XVII), pornind de la următoarele întrebări:
' Care este ideea pe care se întemeiază discursul lui Pascalopol?
' Despre ce este vorba în istoria despre Scarlat?
' Care este sensul acestei povestiri? În ce măsură lămureşte caracterul personajului Aglae?
' De ce autorul pune istorisirea pe seama lui Pascalopol şi nu recurge la altă voce narativă?
10. Caracterizaţi vocea auctorială din romanul călinescian şi faceţi observaţii în legătură cu felul în care se implică sau nu în naraţiune.
 

Bibliografie
S. DAMIAN - G. Călinescu - romancier. Eseu despre măştile jocului, Ed. Minerva, 1971. S. DAMIAN - Intrarea în castel, Ed. C.R.,1970. POMPILIU CONSTANTINESCU - Studii şi cronici literare, Ed. Albatros, 1974. OV. CROHMĂLNICEANU - Literatura română între cele două războaie mondiale, Ed. Minerva, 1972, vol. I, p. 549). NICOLAE BALOTĂ - De la Ion la Ioanide, Ed. Eminescu, 1974. NICOLAE MANOLESCU - Arca lui Noe, Ed. Minerva, 1980.

miniantologie de texte critice

'D. Călinescu nu s-a preocupat, în Enigma Otiliei, de nici o teorie la modă asupra romanului, de nici o tehnică pretenţioasă şi cu veleităţi de sincronizare. A procedat clasic, după metoda balzaciană a faptelor concrete, a experienţii comune, fixând în nişte cadre sociale bine precizate o frescă din viaţa burgheziei bucureştene. Nimic livresc, nimic inventat în atmosfera în care personagiile evoluează; [...] Dacă poate fi vorba de un procedeu evident, în romanul acesta, el se reduce la existenţa tânărului Felix, martor şi actor în toate întâmplările aproape, care alcătuiesc romanul câtorva familii şi construiesc temperamentul câtorva tipuri. Studentul sentimental Felix Sima primeşte o magistrală lecţie de viaţă, cu riscul dezamăgirilor, dar şi cu avantajul de a deveni lucid, observând atâtea realităţi tragice sau comice. Romanul este astfel centrat pe mobila psihologie a unui adolescent în plină criză de creştere şi de formare a personalităţii. [...] D. Călinescu nu insistă asupra formaţie lui intelectuale decât în măsura în care e nevoie să-i definească aspiraţiile şi categoria inteligenţii. Viaţa nu se-nvaţă din cărţi, şi Felix are ocazia s-o constate zi cu zi; bătrânul Costache e un ascuns om de afaceri (ca orice veritabil avar) şi capitalizează banii din pasiunea de a strânge. Singur, cu o fată vitregă, Otilia, pe care n-a adoptat-o, deşi nu e lipsit de o reală afecţiune pentru ea, bătrânul e cuprins de un dublu egoism, pe măsura înaintării în vârstă. Pe de-o parte, patima banului; pe de alta iluzia că viaţa lui se va prelungi indefinit; avertizat de o uşoară paralizie, începe să se gândească sub influenţa unui prieten, Pascalopol, la asigurarea viitorului Otiliei; luptele între speranţa lui de a se însănătoşi, egoismul de a nu se deposeda de avere, iniţiativele şi reticenţele de a pune o sumă pe numele fete şi rezistenţa tenace la toate asalturile de a fi spoliat de soră-să, Aglae [...], fac din existenţa lui, îndeobşte ştearsă, monotonă, a unui avar, o tragedie atât de umană. Zgârcitul Costache nu e un monstru, ci expresia unei psihologii nefericite. În jurul lui foiesc egoismele şi mai aprige ale moştenitorilor. [...]
Egoismul în declin al avarului asediat de rapacitatea moştenitorilor surprinde, într-o compoziţie amplă, meschinăria, durerea, cinismul  a două celule sociale, cum ar spune Bourget, gata să se anuleze una pe alta. Cât de puerilă şi de romantică, de exterioară este avariţia lui Hagi-Tudose al lui Delavrancea faţă de spectacolul sobru, uman, de un tragic sinistru din romanul d-lui Călinescu! Şi cât de amplificată este lupta aceasta epică în jurul moştenirii, prin participarea lui Stănică, tip jovial, de escroc sentimental, de intermediar interlop şi de intrigant pe mai multe fronturi, avocat fără procese, om de afaceri suspecte, arivist aprig, fără scrupule. Colportor de veşti imaginare, născocite din interes şi din ambiţia de a fi informat, măsluitor de situaţii şi profitor de pe urma tuturora, Stănică se aşază în galeria  profitorilor caragialieni şi e plămădit din pasta lui Pirgu din Craii de Curtea-Veche. [...]
De o construcţie sigură, cu o intuiţie socială şi psihologică de solid realism, de un adevăr sufletesc adânc şi de nuanţe sufleteşti revelatoare - Enigma Otiliei se clasează printre operele de întâia mână ale epicii noastre urbane."(Pompiliu Constantinescu - Studii şi cronici literare, Ed. Albatros, 1974, p. 240-245)

'În structura clasicistă a tipologiei la G. Călinescu personajele au trăsături de caracter predominante. Se poate demonstra că eroii din Enigma Otiliei sau Bietul Ioanide sunt figuri din teatrul lui Moli?re, introduse în decorul polivalent al romanului modern. Ca o curiozitate, într-un personaj călinescian poate fi recunoscută fuziunea a două caractere moliereşti: Stănică Raţiu ilustrează ipocrizia lui Tartuffe, dar şi vicleniile lui Scapin; moş Costache este Avarul şi totodată Bolnavul închipuit, în sfârşit, Ioanide contopeşte pe Alceste-Mizantropul cu Don Juan.' (S. Damian - Intrarea în castel, Ed. C.R.,1970, p.194)
'Enigma Otiliei  devine, aşadar o desăvârşită comedie molierească tratată cu mijloacele  narative ale realismului.' (S. Damian - G. Călinescu - romancier. Eseu despre măştile jocului, Ed. Minerva, 1971, p. 257)
'Tipul de farsă pe care îl cultivă G. Călinescu, este cel al înţepenirii. În toate romanele, autorul examinează cu precădere formele de inerţie, organisme sociale în stagnare. Repetiţia e un indiciu că undeva s-a ajuns la o încremenire şi nimic nu mai poate întrerupe uniformitatea.' (S. Damian - G. Călinescu - romancier. Eseu despre măştile jocului, Ed. Minerva, 1971, p. 300)

'Pe autorul Enigmei Otiliei îl obsedează ideea paternităţii. Literatura lui se ordonează astfel în jurul acestei scheme universale, căreia un spirit speculativ ca al lui Călinescu n-a obosit să-i găsească nenumărate semnificaţii. Paternitatea e, de pildă, expresia nemijlocită a însuşi principiului creator; prin zămislirea de urmaşi se perpetuiază viaţa şi capătă sens o filozofie a biologicului. Totodată paternitatea presupune un întreg sistem etic, al răspunderii conţinute în calitatea de tată şi în cea de fiu.' (Ov. Crohmălniceanu - Literatura română între cele două războaie mondiale, Ed. Minerva, 1972, vol.I, p. 549.)

 'În fiecare din romanele lui Călinescu există capitole în care eroii adunaţi la un loc oferă un spectacol de Grand Guignol păpuşeresc. De obicei, la începutul romanelor, un mare număr al principalilor protagonişti sunt prezentaţi (în Casa cu molii din Cartea nunţii, la jocul de cărţi vesperal din casa lui Moş Costache în Enigma Otiliei, la ceaiul lui Saferian Manigomian, în Bietul Ioanide, la înmormântarea Caty-ei Zănoagă în Scrinul negru) ca pe o scenă a unui teatru de marionete. Se stabilesc stereotipiile, gesturile şi formulele-rutiniere, Aglae îşi azvârle pentru prima oară (în economia cărţii) săgeţile înveninate, Gaittany îşi manifestă elocvent primele entuziasme. Mecanismele pasiunilor nu se dereglează decât atunci când altele le iau locul. De obicei, consecvenţa personajelor este atât de mare, încăpăţânarea lor în a se repeta atât de tenace încât inerţia lor (ca şi aceea a marionetelor) stârneşte râsul...' (Nicolae Balotă - De la Ion la Ioanide, Ed.Eminescu, 1974, p.434)

'Cultivarea pe diferite planuri a grotescului, dizolvarea tragicului şi convertirea lui în farsă, practicarea jocului cu măşti, observarea unui angrenaj comic-mecanic al comportamentelor, a unei psihologii a anchilozei, a maniei, reprezentarea ca într-un bâlci - a paiaţelor, a marionetelor, în adevărate spectacole de pantomimă, din care nu lipseşte gesticulaţia convenţională şi caricatura ei - extravaganţele, frenezia, oribilul, sinistrul, senzaţionalul, hiperbolicul, totul privit cu ironia spectatorului avertizat, răsturnat cu plăcerea unui amator de şotii, ce savurează bufoneriile, burlescul, parodia, caragheoslâcurile de tot felul, lipsa de problematizare moral-spirituală, de pogorâre în abisuri, în coclaurile tenebroase ale inconştientului, lipsa patosului, a pitorescului, însă practicarea nu fără umor a ocultismelor de tot soiul, complacerea în imaginea experienţelor erotice, dar fără vreo perversitate închipuirii, eliminarea implicaţiilor etice, din ţesătura unei povestiri în care jocul artistic privilegiază esteticul, dar şi un etos latent al creaţiei, toate acestea constituie aspectele, dimensiunile şi momentele diverse ale satiricon-ului călinescian. Operă clasică în intenţia scriitorului, într-adevăr de un clasicism târziu, alexandrin. Maniera era impusă de reprezentarea unei lumi în disoluţie, cum alegerea temelor era impusă de o anumită structură formal-estetică. Totul - voluptatea deghizărilor, a mistificărilor, a extravaganţelor, a măştii, rafinamentul arguţiei - indică alexandrinismul geniului manierist-baroc."(ibidem, p.436)

 'În Enigma Otiliei, demonstraţia vizează balzacianismul. Atât romanul educaţiei sentimentale, cât şi cel social, al rapacităţii burgheze, cât, în fine, acela molieresc al avariţiei sunt, posibil, balzaciene cu elemente însă din fraţii Goncourt şi Zola.' (Nicolae Manolescu - Arca lui Noe, Ed. Minerva, 1980, vol. I, p. 26.)
 
 

Textele scrise cu violet sunt pentru studiu aprofundat

Lecţia  1: Literatură: PROZA, DRAMATURGIA ŞI POEZIA
Texte:
 I. L. Caragiale -  Pastramă trufanda
Eugen Ionescu -  Cântăreaţa cheală
Tudor Arghezi - Galere
Lecţia 2: Literatură: PROZA NARATIVĂ. Repere istorice
Texte:
Ion Neculce - O samă de cuvinte (Legenda XX)
Mihai Eminescu ' Sărmanul Dionis
Mihail Sadoveanu ' Hanu-Ancuţei
Liviu Rebreanu ' Ion
Camil Petrescu ' Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
Mircea Horia Simionescu ' Bibliografie generală
Ioan Groşan ' O sută de ani de zile la porţile Orientului
Lecţia 3: Limbă şi comunicare: INTERVIUL ŞI DISCURSUL
Texte
I.L. Caragiale ' Calul dracului
 Costache Negruzzi - Reţetă
Lecţia 4 Literatură. BASMUL - Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă
Lecţia 5 Limbă şi comunicare. Eseul
Texte
Elvira Sorohan ' Iuda, o necesitate?
Mircea Eliade ' Un amănunt din Parsifal
Lecţia 6 Limbă şi comunicare LIMBAJUL DE INDIVIDUALIZARE A PERSONAJULUI
Text
Mihail Sadoveanu ' Despre balta Icoanei
Lecţia 7 Literatură. POVESTIREA - Moara lui Călifar de Gala Galaction
Lecţia 8 Limbă şi comunicare. REDACTAREA TEXTELOR OFICIALE
Lecţia 9 Literatură. NUVELA - Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi
Text suplimentar:
I. L. Caragiale ' Lahanul lui Mânjoală
Lecţia 10 Limbă şi comunicare. DISCUŢIA. Dezbaterea de idei. Masa rotundă
Text
Mircea Eliade ' Tinereţe fără de tinereţe
Lecţia 11 Literatură ROMANUL ' Mara de Ioan Slavici
Lecţia 12 Limbă şi comunicare. DENOTAŢIE ŞI CONOTAŢIE
Texte
Barbu Ştefănescu Delavrancea ' Hagi-Tudose
Daniel Vighi ' Misterele castelului Solitude
Mihai Eminescu ' Sărmanul Dionis
Lecţia 13 Literatură. ROMANUL (II): Enigma Otiliei de G. Călinescu
Lecţia 14 Limbă şi comunicare. COMENTARIUL LITERAR
Lecţia 15. Literatură ROMANUL (III)- Nouăsprezece trandafiri de Mircea Eliade
Lecţia 16. Limbă şi comunicare. RECEPTAREA ARTISTICĂ
Texte
Vechiul Testament (Iona)
Irina Mavrodin ' Intoducere în lectura operei lui Flaubert
G. Călinescu ' Pagini de estetică
Alain Finkielkraut ' Înţelepciunea dragostei
G. Bacovia ' Amurg
Mircea Dinescu ' Doamne-fereşte
Ştefan Baciu ' Elegia sexagenarului
Lecţia 17. Literatură. EVOLUŢIA POEZIEI ROMÂNEŞTI
Texte:
Dosoftei ' Psaltirea pre versuri tocmită
Miron Costin ' Viaţa lumii
Ienăchiţă Văcărescu ' Într-o grădină
Vasile Alecsandri ' Sfârşit de toamnă
 Mihai Eminescu ' Dorinţa
George Bacovia ' Pumb
Tudor Arghezi ' Ceasul de-apoi
 Lucian Blaga ' Lumina raiului
Ion Barbu ' Păunul
Vasile Voiculescu ' L-am lăsat de-a trecut
Ion Vinea ' Visul spânzuratului
Nichita Stănescu ' Nod 26
Marin Sorescu ' Frescă
Vigil Mazilescu ' Speranţa
Petru Romoşan - Povestea lui Pafnutie
Mircea Cărtărescu ' Posedai tot felul de obiecte electrice
Liviu Ioan Stoiciu ' Mărul copt
Ştefan Manasia ' Dar tricoul ăsta avea o istorie
Lecţia 18. Literatură. POEZIA EPICĂ - Zburătorul de Ion Heliade Rădulescu
Lecţia 19 Limbă şi comunicare RECENZIA DE CARTE
Text
Horia Gârbea ' Recenzie (Vladimir sau poate nu)
Lecţia 20 Literatură POEZIA LIRICĂ
Texte
Mihai Eminescu -  Lasă-ţi lumea...
Mihai Ursachi ' Zante, insula florilor
Mihai Eminescu ' Departe sunt de tine
Mariana Marin ' La etajul 5
Lecţia 21 Limbă şi comunicare ANALIZA TEXTULUI LIRIC
Text
Mihai Eminescu ' Crăiasa din poveşti
 Lecţia 22 Limbă şi comunicare STUDIUL CRITIC  - Direcţia nouă în poezia şi proza română de Titu Maiorescu
Lecţia 23 Literatură POEZIA LIRICĂ (II) - Nevroză de George Bacovia
Lecţia 24 Literatură. POEZIA LIRICĂ (III) -Frunză palidă, floare galbenă de Tudor Arghezi
 Texte
 George Bacovia ' Amurg de toamnă
Tudor Arghezi ' Generaţii
 Lecţia 25 Literatură. POEZIA LIRICĂ (IV)
 Texte
 Ion Barbu - [Joc secund]
Cassian Maria Spiridon - Mic manual de conversaţie
Daniel Vighi ' Dagerotipuri II
Lecţia 26. Limbă şi comunicare. CALITĂŢILE STILULUI
Texte
 Dimitrie Bolintineanu ' Fata de la Cozia
G. Călinecu ' Enigma Otiliei
Mihai Eminescu ' Sărmanul Dionis
Ioan Slavici ' Moara cu noroc
George Topârceanu ' Sărbătoarea cărţii
 Mihail Kogălniceanu  (discurs)
Paznicul comorii (povestire populară
Lecţia 27 Literatură POEZIA LIRICĂ (V) - Semn 21 de Nichita Stănescu:
Lecţia 27 DRAMATURGIA - Evoluţia dramaturgiei. Compoziţia textului dramaturgic
Texte
Bogdan Petriceicu Hasdeu ' Răzvan şi Vidra
L. Caragiale ' De-ale carnavalului, O scrisoare pierdută
Lucian Blaga ' Zamolxe
Lucian Pintilie ' scenariu de film: De ce trag clopotele, Mitică?
Lecţia 28 Literatură. COMEDIA - O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale
Lecţia 29 Limbă şi comunicare ' CRONICA DE SPECTACOL
Texte
 Recenzii semnate de Cristina Modreanu, Lutmila Patlanjoglu, Gabriela Hurezan
Lecţia 30 Literatură. DRAMA ' Zamolxe de Lucian Blaga
 Recapitulări
 Bibliografie

Copyright © Doina Ruşti